Minunile Maicii Domnului, reverberații ale iubirii sale pentru lume

31 octombrie 2016

Arhim. Mihail Daniliuc,

Iată-mă așezat în fața unei coli de hârtie, cu năzuința de a așterne câteva slove. Fără echivoc, mi-am zis, le voi dedica Împărătesei Cerului și a pământului, având în vedere praznicul cinstitei sale nașteri. În absența oricărei explicații logice, bobițe de sudoare mi-au năpădit fruntea, iar o emoție puternică a pus stăpânire pe mintea mea, încercând stăruitor să-mi răspund la întrebarea: „Ce să scriu?” Ce să spun eu, nevrednicul, despre Cea mai înaltă decât cerurile? Cum pot eu, cel încurcat în noianul atâtor griji și scăderi omenești, să vorbesc despre buna mea Mijlocitoare?     Vă mărturisesc Maica_Domnului_w350_h450_q95că-mi vine foarte greu să cuprind în puţine cuvinte toată dragostea și recunoștința, toată evlavia și bucuria, toată sfiala și prețuirea pe care le nutresc față de Născătoarea de Dumnezeu! Însă, cu smerenie și din dor nestins pentru Preasfânta Maică, încerc să chezășuiesc câteva rânduri seninei sărbători ce va umple de lumină Biserica. La asemenea momente de înălțare duhovnicească, inevitabil gândul dă ocol neprihănitei perioade de pruncie, când fiecare dintre noi ne-am trezit că Maica Domnului era prezentă în viața și casa bunicilor, a părinților, fără a-I face „concurență” Fiului ei și Mântuitorului lumii. Îmi amintesc, din vremea copilăriei mele, că Fecioara Maria „trona” în odaia și în întreaga gospodărie a bunicii și a mamei. De la ele am auzit prima dată despre necurmatele rugăciuni săvârșite de Maria, cea Preacurată, pentru noi toți. Așadar, viața bunilor noștri străbuni a curs tumultuos, cunoscând răstigniri, dar și râvnite învieri, sub mângâierile calde şi ocrotirea statornică a Născătoarei de Dumnezeu din icoana mult prețuită. Iar ei, închinându-se cu evlavie, au muncit, au plâns, s-au bucurat, au nădăjduit, neuitând să dăruiască „celei pline de dar” cuvenita preacinstire.

Peste ani, ca monah, mi s-a confirmat că și în cinul călugăresc evlavia și dragostea față de Preabuna Maică sunt la fel, poate chiar mai stăruitoare, contopindu-se într-o tainică şi intensă legătură spirituală: monahii își leagă viața şi mântuirea de Maica Preacurată, iar ea le veghează drumul către Împărăția Cerurilor.

Mijlocitoare pentru mântuirea noastră

Deși nu mi se părea firesc s-o fac, m-am întrebat totuși: de ce oamenii și-au luat-o pe Maica Domnului drept mijlocitoare, rugătoare și ocrotitoare, de ce au investit atâta dragoste în numele ei? Potrivit învățăturii sfintei noastre biserici, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se arată folositoare iconomiei mântuirii în trei feluri: întâi, în calitate de mijlocitoare, prin consimțământul ei adresat lui Dumnezeu pentru ca Fiul Său şi Cuvântul să Se întrupeze dintr-însa; în al doilea rând, prin prezența ei necontenită alături de cruce şi prin supunerea înaintea hotărârii Fiului ei de a Se jertfi; în al treilea rând, deoarece a primit, pentru întreaga lume, trăirea desăvârșită a mântuirii şi fiindcă a mijlocit, cu credință, pe lângă Fiul său. De aceea noi, oamenii, o iubim pe Maica Domnului.
În mod cert, dragostea pământenilor nu a rămas nerăsplătită. Cu o debordantă generozitate, Fecioara Maria împarte necondiționat milă și iubire. Auzeam cândva o posibilă explicație a cultului Maicii Domnului, fără ca acesta să-l umbrească în vreun fel pe cel al Fiului ei. Când vrei să spui ori să ceri ceva unui mare dregător lumesc și îi cunoști mama, parcă mai ușor, cu mai multă îndrăzneală apelezi întâi la mijlocirea ei. S-ar părea că noi, românii, avem deplină încredere în mamele noastre, în puterea lor de convingere, în capacitatea lor de jertfă, smerenie, răbdare și nesfârșită iubire. Cred că din acest motiv mama, bunica mea, ca toate mamele și bunicile, au așezat în case, cu nemărginită cinstire, icoana Preacuratei Fecioare.
Revenind la sărbătoarea închinată venirii pe lume a „Celei mai înalte decât cerurile”, o consider un binecuvântat prilej de a stărui asupra necontenitelor fapte minunate săvârşite de Maica Domnului în viața fiecăruia dintre noi. De-a lungul timpului, ele au fost cuprinse în numeroase tipărituri, cunoscute sub numele generic de Minunile Maicii Domnului. Acestea ascund veritabile licăriri ale iubirii nesfârșite de mamă, izvorâte din mila și îndurarea cu care ne veghează. Însă multe, nenumărate au rămas nescrise, întipărindu-se doar în sufletele credincioșilor.
Cade-se să exemplificăm prin câteva emoționante pilde: îmi amintesc de zbuciumul unei mame însărcinate, care, înspăimântată de diagnosticul pus de medici pruncului nenăscut (sindromul Down), s-a apucat de citit, cu necurmată nădejde, Paraclisul Maicii Domnului. Medicul curant a privit cu suspiciune și neîncredere soluția aleasă de femeie, alta decât cea propusă de el, considerată uzuală în astfel de situații. După aproximativ şase luni de la diagnosticare, dar tot atâtea în care mama s-a rugat cu deplină încredere Fecioarei Preacurate, a urmat ziua cea mare: copilul a venit pe lume fără nici o urmă din afecțiunea amintită. Ca să nu uite niciodată că pruncul ajutat de Maica Domnului a învins o cumplită boală încă din pântecele mamei, la botez, părinții i-au ales numele Emanuel!

„Dacă nu-mi cade Eminescu la bac, nu mai vin să-ți sărut mâna!”

Să facem pomenire de o altă situație, petrecută în marea lavră a Neamțului, ocrotită de arhicunoscuta icoană făcătoare de minuni a Născătoarei de Dumnezeu. Cum, necum, în perioada cea mai crâncenă a comunismului românesc, anii ’55, statul român a hotărnicit alocarea unei sume considerabile, aproximativ 14 milioane de lei, în vederea restaurării bisericii și a corpurilor de chilii de la Neamț. Sosit să inspecteze stadiul lucrărilor, șeful statului, Gheorghe Gheorghiu-Dej, însoțit de o amplă delegație, a fost ghidat prin istoria multiseculară a vetustei chinovii de celebrul profesor universitar ieșean Petru Pogonat, care, spre apusul vieții, a intrat în obștea monahală nemțeană. Ajunși lângă icoana Maicii Domnului, monahul le-a spus musafirilor: „Ne aflăm înaintea icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni…” Vocea aprigă a unei tovarășe din alaiul prezidențial îi întrerupse discursul: „Minuni, ce minuni?! Nu mai intoxicați poporul cu astfel de povești!” Răspunsul călugărului s-a dovedit inspirat: „Nenumărate minuni a săvârșit Maica noastră de-a lungul timpului. Însă cea mai mare, trăită de noi toți în clipa de faţă, este aceea că v-a făcut pe voi, comuniști atei, să reparați biserica unde sălășluiește de atâtea veacuri sfânta sa icoană”. Pentru minunata replică părintele Pogonat a riscat întemnițarea. Doar intervenția bunului său prieten, prozatorul Mihail Sadoveanu, l-a salvat de la carceră.
Multe s-ar putea adăuga aici, dar mă opresc, îndemnându-vă să reflectăm asupra propriilor existențe: vom găsi negreșit o sumedenie de minunate lucrări săvârșite de Împărăteasa Cerurilor în viața fiecăruia dintre noi. În acest context, cu emoție îmi amintesc de o rugăciune îndrăzneață pe care i-am adresat-o Înduratei Maici înaintea unui examen: „Dacă nu-mi cade Eminescu la bac, mă supăr și nu mai vin să-ți sărut mâna!” Eram un tânăr licean, stângaci în a pricepe nemărginita iubire și grija Născătoarei de Dumnezeu față de întreg neamul omenesc. Am înțeles o parte din negrăita ei lucrare când, din cele câteva zeci de variante de subiecte de pe masa examinatorilor, am extras-o tocmai pe cea conținând subiectul cerut, cu prea multă îndrăzneală, Bunei mele Proteguitoare cu câteva minute înainte.
Am convingerea că, răscolind în taina inimilor noastre, vom găsi cu toţii o sumedenie de lucrări minunate înfăptuite de Născătoarea de Dumnezeu în viața fiecăruia dintre noi.
Să nu le uităm și să-i mulțumim necontenit Binefăcătoarei noastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *