Munții Apuseni – important tezaur de vestigii arheologice și monumente istorice ale României

21 iunie 2014

Munţii Apusenii, leagănul unei civilizații românești de altădată

Cele mai mari personalități românești au luminat și luminează cu mintea lor leagănul de legendă al lui Horia și Iancu

De la Zlatna, fostul „târg de aur” de cândva, de la poalele Trascăului, drumul ne duce, serpentină după serpentină, la Abrud, Auraria Daciae, de cândva. Continuăm prin Apusenii cei legendari, care, pe parcursul anilor au fermecat ilustre condeeie și conștiințe românești.     „O catenă de munți înalți cu păduri seculare, cum scrie Nicolae Denușianu (în Revoluțiunea lui Horia în Transilvania și Ungaria 1784-1785, București, 1884, p. 81), cu văi înguste și încinse de amândouă laturile cu piramide gigantice de stânci, ce înconjoară de toate părțile satele românești așezate în jurul Abrudului, formând aici cea mai frumoasă și cea mai puternică fortăreață a Transilvaniei…”. Teofil Frâncu și George Candrea, scriind despre aceiași Apuseni (în Românii din Munții Apuseni, o lucrare apărută la București în 1888) spuneau că „sunt atât de fermecători încât nici fantasia poetică nu-și poate închipui alții mai frumoși și mai romantici”, iar Silvestru Moldovan, descrie cu admirație și mai multă acest colț de rai”,vatră de legendă. Anume: „Spre meazănoapte și spre meazănoapte-răsărit de la Zărand se înalță Munții Apuseni ai Ardealului, acoperiți cu păduri străvechi de brad și fag și cu mari avuții minerale ascunse în adâncimile lor. Răzimați la apus de munții Bihariei, ei își resfiră ramurile lor departe, spre lăuntrul țării, pe văile Ampoiului și ale Arieșului, ear pe de altă parte până dincolo de izvoarele Someșului Cald și Someșului Rece, înspre Călata și Gilău.  La marginea lor de meazăzi doi uriași puternici ca doi străjeri își înalță creștetul peste dealurile și munții ce mărginesc valea Crișului Alb de-a dreapta. Este Vulcanul și Găina. Acesta din urmă stăpânește valea Râului Mic, unul din cele două râulețe cari alcătuiesc Arieșul, ear Vulcanul își ridică fruntea sa lată în aretul (pădurea) Abrudului. Pe la Poalele lui se află așternută singura cale bună, care împreună Zarandul cu valea Abrudului și astfel și cu celelalte văi ale Munților Apuseni”. (Zarandul și Munții Apuseni ai Transilvaniei, Sibiu, 1894, p. 58).

În felul acesta, Silvestru Moldovan descrie Țara Moților, adevărată patrie a lui Horia și a lui Iancu, de pe văile râurilor Mic și Mare, ale Vidrei și Arieșului. Râul Mare era, de altfel, și o localiate atestată documentar în secolul XVII și ea cuprindea în epoca fedală cătunele Albac, Arada, Gârda de Sus (vadul Moților) și Scărișoara. Arada, fiind vechea denumire a Comunei Horea de astăzi, din Județul Alba, în care s-a născut marele revoluționar ardelean Vasile Ursu Nicola, zis Horia.

***

Este imposibil să trecem prin Abrud spre Câmpeni și apoi la Horea, unde suntem așteptați de primarul Comunei, Marin Nicola, un descendent al eroului Revoluției de la 1784, și să nu oprim, măcar pentru câteva ore în acest fost centru – în urmă cu vreo două milenii – al operațiunilor miniere din Dacia. Un oraș din toate vremurile, cu documente scrise despre el și cei care l-au devastat și înălțat, încă din timpurile străvechi, de la Decebal, regele dacilor, și împăratul Traian al romanilor, în anul 105 după Hristos și până azi.     Abrudul, spun istoricii români în scrierile lor, este o denumire dacică. Ei mai spun că Abruttus este și un cuvânt dacic care derivă de la abrudiom, ceea ce înseamnă aur. Romanii lui Traian i-au dat localității acesteia numele de Auraria Daciae, Auraria Maior și Aburnus Minor, care, după aceiași istorici, îndeosebi Alburnus Maior, ar fi fost un termen tot de origine dacică. Oricum, Abrudul, încă de pe vremea lui Decebal, a avut celebritatea sa. Dacii au exploatat minele de aur și argint de aici, așa primitiv cum se lucra pe atunci, depozitând cantități enorme de bogății pe care Traian le-a luat ca pradă de război de la daci, îmbogățind astfel visteria Imperiului Roman. Este vorba de cantități fabuloase, pentru că în epoca romană bogățiile acestor ținuturi ale Abrudului constituiau factorul cel mai atractiv pentru cuceritorii romani. Potrivit izvoarelor lui I. Lydus din cronicile sale „De magistratibus”, bazate pe „Geticele” lui „Criton”, medicul lui Traian, se apreciază că întreaga cantitate de aur și de argint găsită de Traian în Dacia ar fi fost de 165.000 kg de aur (incredibil, dar adevărat) și 331.000 kg de argint. Aceasta presupune că exploatarea minelor de aur din munții Abrudului s-a făcut energic și intensiv, nu numai pe timpul domniei lui Decebal, ci și pe vremea regelui Burebista.   După ce Traian a ocupat Dacia, a instalat o legiune romană la Abrud și a organizat aici un Collegium aurariorum, care a coordonat lucrările de exploatare a aurului, încadrând circa 20.000 de lucrători, care au extras  săptămânal o cantitate de 200-205 punți de aur. De aici se trimiteau anual la Roma aproximativ 5.000 kg de aur și 11.000 kg argint. Această pradă, în cantitate aproape incredibilă, romanii au simbolizat-o pe una din planșele Columnei lui Traian din Roma. Așadar, romanii au lăsat un document în urma lor, recunoscând prăzile săvârșite. Însă, urmașii lor, respectiv cei care i-au „înlocut” pe romani în Apuseni, nici măcar nu sunt menționați în istorie. Coloniile miniere au trecut doar din posesiune în posesiune, fiind exploatate aproape fără întrerupere, până pe la mijlocul veacului al XIX-lea, când revin statului. Ce-i drept, românii de aici aveau dintotdeauna dreptul și mândria de a lucra, rezultatele muncii lor revenind însă altora.              În ceea ce privește trecutul Abrudului, am mai putea spune că pentru întâia dată îl găsim atestat într-un document din 1271, sub denumirea de Terra abruth, în care se spune că orașul a aparținut ducilor Gelu și Zubuslus Siculus, care au stăpânit și minele de aur de aici. Tot pe atunci, întreg teritoriul Țării Abrudului a fost dăruit, de către regele maghiar Ștefan al V-lea Episcopiei Romano-Catolică din Alba Iulia. În 1491, Abrudul a devenit oraș liber. O perioadă îndelungată, trecând dintr-o stăpânire în alta. În 1727, începe perioada revoluționară, care culminează cu Revoluția din 1848-1849 a lu Avram Iancu.

***

La Câmpeni, fosta capitală a moților, cunoscută atât datorită frumuseții peisajului, dar și datorită personalităților care au marcat istoria românilor, ca Horea, Cloșca și Crișan, conducătorii Răscoalei de la 1784, ne întâlnim cu domnul deputat Cornel Olar. Și, tot la Câmpeni, în aceeași zi avem întrevedere și cu domnul Ion Dumitrel, președintele Consiliului Alba.

                                                                                                                                              Dr ec Florin NAHORNIAC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *