Musafir, de la delir la sictir

28 aprilie 2018

Când e vorba de musafiri, sunt și primitor și primitiv. Să mă explic. Cum vă zic, stau la mare, în Constanța. Pe litoral. În sezonul estival, vin, val după val, rude, neamuri, prieteni, amici, foști colegi, foști vecini, cunoștințe din țară și dinafară.

  Ai, n-ai ce să le dai, ia-i, primește, cumpără, gătește, pun-te masă, scoal-te masă, copii (o droaie!), hărmălaie, nisip peste tot, schimbă lenjerie, schimbă butelie, murdărie, scutură, spală, curăță, adună, sterge, muncește, iar gătește, 22-mamaia-litoral-shutterstock-30-web-605xiar primește.

Ai, n-ai probleme a doua zi, stai cu ei până târziu, mai scoate o sticlă, mai fă o cafea. Și musafirii… tot mulțumiți! Ba, mai suntem și beșteliți! Că te cam cerți cu nevasta, că nu prea ai de mâncare, că-i casa nemăturată etc. Ba, să le mai dai și bani, să-i împrumuți, c-au rămas fără… Păi, să nu-i iei cu ,,Huoo!”? Mă scuze eventualii ,,atinși” de ceea ce scriu, dar pentru musafir e delir, pentru noi, sictir!

Și, Doamne, cât se potrivește formula de final, ,,Ne pare său că, ÎN SFÂRȘIT, plecați!” Spre a termina (și textul, dar și cu ei), închei umoristic, înșirând metode de evitare a primirii musafirilor, la mare: ne pare rău, zugrăvim! Variante: am fost furați! (tocmai ce-au plecat musafirii dinainte); ne-am mutat la munte; suntem în străinătate, am făcut pojar; și-așa avem multe animale în casă; soacra e moartă, pe masă; n-aveți să ne împrumutați 5000 de euro?

Eleonora SMARANDACHE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *