O nouă minune făcută de Dumnezeu prin alesul şi sfântul Său, părintele Arsenie Boca !

21 iunie 2014

În urmă cu o săptămână o femeie credincioasă a venit plângând la biserică . Fiica ei, mai puţin credincioasă, de o bună bucată de vreme, se certa mereu cu soţul ei şi hotărâ-se să divorţeze. Nici el nu era prea credincios, dar era un om cu fire bună. Femeia mamă plângea adesea rugându-se pentru revenirea lor la Dumnezeu şi la buna înţelegere în familie…

Acum fiica ei plecase de acasă părăsindu-şi soţul şi căminul! Afla-se de la ginere că ar fi aderat la o sectă satanistă. După ce s-a spovedit, mama îndurerată a plâns toată slujba Sfintei Liturghii, iar apoi a mers acasă rugându-se mereu părintelui Arsenie.
Seara fiica ei s-a întors acasă total schimbată iar femeia a alergat la biserică să mulţumească lui Dumnezeu, spunându-i preotului de minunea întâmplată.
Zecilor şi sutelor de mii de oameni care ajung la mormântul Părintelui de la Prislop, li se împlinesc cererile şi rugăciunile. Dar iată şi celor care se roagă din locul în care se află, la zeci sau sute de kilometri.
Ca un apostol al lui Hristos Avva Arsenie aduce mereu suflete în braţele iubirii lui Hristos, luminându-le şi tămăduindu-le cu harul Său !

                                                                                                                                                                                                         Arhimandrit Andrei Coroian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *