Paştele, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii. Ce semnificaţie are Învierea Domnului

19 aprilie 2014

Paştele este cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos, Învierea fiind, după cum spunea părintele Arsenie Boca, singura minune care se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi.

La câteva zile după intrarea solemnă în Ierusalim (de Florii), Mântuitorul a fost judecat şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt. După trei zile, a înviat din morţi. Toată această succesiune de evenimente au avut loc în numai o săptămână, cea a Patimilor, care precede Învierea.  Scopul acestei sărbători creştine este amintirea vie a patimii, a morţii şi a Învierii lui Iisus Hristos. Sfânta Scriptură a Noului Testament spune că Iisus Hristos, înainte de a pătimi, a prezis de mai multe ori că va fi răstignit, dar a treia zi va învia. De teama aceasta, iudeii au pus soldaţi de pază la mormântul lui Iisus Hristos. Totuşi, minunea s-a întâmplat.  După intrarea solemnă în Ierusalim, Mântuitorul a fost judecat şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt, iar după trei zile a înviat din morţi. Duminică dis-de-dimineaţă, Iisus Hristos a înviat ca un biruitor, cu puterea dumnezeirii Sale, ca să împlinească Scriptura şi cele hotărâte de iconomia divină pentru mântuirea neamului omenesc, explică părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

IISUS 13

La Cina cea de Taină, în noaptea când a fost trădat de unul dintre apostoli, Iuda Iscarioteanul, înainte de a fi prins şi arestat, Iisus a instituit sărbătoarea Paştelui nou testamental, după porunca ce I-a fost dată de Dumnezeu.  Duminica – a treia zi după Scripturi – femeile purtătoare de mir au găsit mormântul Mântuitorului gol. Împotriva tuturor a celor care L-au acuzat şi batjocorit, numindu-l în derâdere Regele Iudeilor, rege încoronat cu spini, rege al cărui tron era o Cruce, părăsit de ai săi, păzit sub grea şi rece lespede de piatră, Hristos a izbândit cea mai strălucită biruinţă ce s-a văzut vreodată: biruinţa asupra morţii şi asupra răutăţii omeneşti. Această biruinţă nu putut fi tăgăduită şi nu i-a putut fi smulsă niciodată, a spus părintele Stoica.      Împreună cu duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, Paştele a fost sărbătorit încă din epoca apostolică. În conştiinţa Bisericii, Învierea Domnului nu este doar cea mai veche sărbătoare creştină, ci şi începutul şi culmea tuturor sărbătorilor şi a praznicelor. Această aleasă şi sfântă zi, cea dintâi a săptămânii, praznic al praznicelor, este şi sărbătoare a sărbătorilor.

                                                                                                                                                           Silvia ANDREI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *