Politică și corupție – se îmbină minunat în România când avem ,,puliticieni de vază’’

21 august 2015

Libertatea are multe fațete și unele dintre ele nu sunt pozitive. La adăpostul ei a înflorit corupția în acest sfert de veac pe care am știut să-l irosim în mare măsură. Dar și regimul libertății trebuie să presupună reglementări prin care să se stăvilească abuzurile și să se împiedice faptele necinstite. Din păcate, n-a fost o preocupare dominantă în ultimile decenii. Dimpotrivă, mai degrabă a ființat o toleranță reciprocă. Este firesc ca pentru a se ajunge la încheiere într-o cauză sau alta cercetarea să dureze, dar atunci când această durată depășește anii, se ridică semne de întrebare.    

Clasa politică a dobândit în ultima vreme unele caracteristici cel puțin supărătoare. Pentru mulți – pentru prea mulți! – a face politică înseamnă a-ți construi o platformă de îmbogățire. Slujirea unui interes general, a unei cauze, urmărirea unui obiectiv care să folosească societății și mai ales slujirea țării în fapte și nu doar în vorbe nu se constată decât într-o măsură limitată și marginală. Trezirea noastră, a tuturor, trebuie însă să înceapă de la cei care au dobândit funcții de reprezentare, de la cei care sunt retribuiți de societate pentru a o sluji și care trebuie să ajungă să-și facă datoria.    

Cel care face parte din clasa politică trebuie să-și dovedească competența în domeniul în care activează, dar în egală măsură dăruirea și dezinteresul, deoarece numai astfel poate convinge pe conaționalii săi că este omul la locul potrivit. Corupția trebuie să ființeze la ordinea de zi doar ca obiectiv permanent care trebuie combătut și nu să ajungă – ca astăzi! – să domine „viața noastră cea de toate zilele”. Se mai ridică o problemă, cea a sancțiunii. Aceasta trebuie să fie aplicată de îndată ce vinovăția este dovedită și totodată nu este de acceptat ca cineva dovedit că a săvârșit un act de corupție să fie sancționat mai mult sau mai puțin și să fie conservat mai departe în funcție.    

Oricum, de corupție bine ar fi să nu mai avem prilej de a vorbi decât la timpul trecut, ca de un vis urât.   

  autor: acad. Dan Berindei, sursa: Revista Clipa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *