Riscuri

1 octombrie 2017

Până la urmă, am obârşie rurală, aşa că-mi pot asuma ad-hoc maniera de a judeca a lui Moromete.  Deci.  DNA a considerat, în cazul celor două ministrese chemate la cercetare, că operaţiunea de trecere a unui bun aparţinând statului din proprietatea lui în cea a unei comunităţi – proprietatea rămânând publică – este un act ce lezează interesele primului. Nu înţeleg prea bine ascunzişurile legii, aşa că nu-mi permit să dau sentinţe asupra dreptăţii vreuneia dintre părţi. S-a încins deja o bătălie, din care musai se va afla cine are dreptate.

 Dar principiile „tranzacţiei” par a se aplica şi într-o iniţiativă suceveană, care dă semne că se apropie de împlinire. Mai ales că a obţinut şi sprijinul parlamentarilor suceveni, care au promis susţinerea „sus”. Este vorba despre trecerea din proprietatea statului a celor două păduri de pe teritoriul municipiului Suceava: cea de la Zamca şi Şipote. Primarul Ion Lungu se bate de mult pentru perfectarea acestei tranzacţii, el promiţând realizarea a două parcuri, amenajându-le spre folosul sucevenilor, care-şi pot acolo petrece timpul liber. O idee excelentă, primarul risipind şi temerile unora că, de fapt, cele două păduri pot face loc, încet, încet, ridicării de vile pentru şmecherii Sucevei. Este şi părerea mea (de jurnalist şi nu de Moromete) că iniţiativa este foarte bună şi merită susţinută.    

Dar (de data aceasta făcând-o pe Morometele)… Nu cumva primar şi parlamentari îşi bagă capul sub Evanghelie? Căci cine garantează că odată operaţiunea făcându-se nu sunt chemaţi să dea cu subsemnatul şi să tragă consecinţele unui abuz în serviciu? Dacă, până atunci, nu se va găsi acolo sus, între cei îndreptăţiţi să aprobe trecerea dintr-o proprietate în alta, să dea înapoi şi să nu-şi asume riscul de a deveni infractor…

Dumitru TEODORESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *