Sputnik, publicația Kremlinului, despre atacul lui Dragnea la NATO și UE: cea mai importantă

21 iunie 2018

Publicația de casă a Kremlinului, scrie despre declarația făcută de Liviu Dragnea împotriva NATO și UE – pe care le-a acuzat că au finanțat sistemul odios al statului paralel și că trebuie să-și asume răspunderea pentru asta – că reprezintă cea mai importantă declarație din cariera de politician a șefului PSD.

liviu-dragnea__1_91881700Sputnik salută ”curajul” liderului PSD și spune că declarația sa ”fulminantă”  ”poate deveni chiar un punct de inflexiune al relației cu „partenerii” — de fapt, cu stăpânii reali ai României” și consideră declarația sa ”fulminantă” un ”act de un curaj incredibil ” , ” cea mai importantă din cariera sa — cel puțin din punct de vedere al anvergurii”, scrie Sputnik din Republica Moldova în ediția sa din 11 iunie

 Dragnea, atac la NATO și UE: au încurajat, ba au și finanțat sistemul odios al statului parale

Președintele PSD Liviu Dragnea lansează acuzaţii extrem de grave la adresa partenerilor strategici ai României – NATO şi Uniunea Europeană, despre care spune că „au încurajat şi au finanţat” aşa-numitul „stat paralel”.

Şeful PSD a mai declarat duminică seara la Antena 3 că mitingul de sâmbătă a transmis un mesaj şi pentru oamenii de afaceri.

 „Am vrut să arătăm și partenerilor noștri străini, pentru că după Revoluție, toți partenerii noștri, NATO, UE, ne-au spus și ne-au promis că o să ne învețe democrația, pentru că noi nu o știam…Venind din comunism, noi trebuia să învăţăm democraţia de la dumnealor. Eu zic ar trebui să își asume toți partenerii străini această responsabilitate: că au încurajat, ba chiar parțial au și finanțat acest stat paralel și acest sistem odios. Chiar l-au susținut public, în mai multe rânduri și ar trebui să-și asume asta, pentru că nu asta e democrația la ei acasă. La ei acasă nu-s protocoale secrete, la ei acasă nu se face justiție la televizor, nu se fac arestări pentru spectacol”, a spus Liviu Dragnea, la Antena 3, preluat de Digi 24.

„Cred că partenerii noştri trebuie să înţeleagă, pentru că s-a tot spus, eu am vorbit şi cu oficiali de la Comisia Europeană, am vorbit şi cu ambasadori, şi spuneau: domn’e, românii protestează. Am înţeles că protestează zece inşi, 20 de Mălin Bot şi aşa mai departe. Acum au venit, într-adevăr, câteva sute de români care au protestat şi noi am început acum această acţiune de protest dintr-un şir de acţiuni de protest care vor urma”, a mai spus liderul PSD.

Pe de altă parte, mitingul de sâmbătă a fost organizat „pentru a vedea și oamenii de afaceri, pentru a se trezi și a înțelege, că așa nu se mai poate, că este mult prea mult. Pentru a auzi și cei care s-au uitat la televizor, cei care au fost în piață despre sumele uriașe pe care statul român le-a cheltuit pe monitorizări, pe interceptări, pe filaje, ascultări. Niciun guvern normal la cap, niciun parlament normal la cap nu mai poate aloca sume mai mari, în condițiile în care aflăm că s-au făcut interceptări de zeci de ori mai mult decât în SUA, care sunt ținta nr.1 a terorismului mondial. Noi, cel puțin, nu o să mai facem asta. Sigur că finanțăm aceste structuri”, a mai spus președintele PSD.

Elena TURCULEANU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *