Uite ce avere are IPS Arhiepiscop Teodosie

21 iunie 2014

Înaltul ierarh a omis să specifice, în declaraţia de avere, indemnizaţia pe care o primeşte de la Minisdterul Culturii, dar şi creditul de aproape 12.000 de euro contractat în 2006. Arhiepiscopul Tomisului, având şi funcţia de decan al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, a omis să completeze integral declaraţia de avere pe 2008.     De asemenea, conform paginii de Internet pe care a fost postat documentul pentru anul în curs, Macedon Petrescu figurează în „lista persoanelor cu funcţii de conducere din Universitatea Ovidius Constanţa care nu şi-au depus declaraţiile de avere şi interese în termen legal”. În documentul semnat de decanul Facultăţii de Teologie, în acelaşi timp şi Arhiepiscop al Tomisului, se arată că înalta faţă bisericească nu are niciun bun, niciun teren intravilan sau extravilan, bijuterii, active financiare, credite etc. Singura rubrică completată este cea referitoare la veniturile realizate în ultimul an fiscal încheiat. Aici, Înalt Preasfinţia Sa Teodosie precizează doar salariul pe care îl încasează de la Universitatea Ovidius Constanţa, şi anume, un venit anual de 80.800 lei. Conform actului postat pe pagina de Internet a Universtăţii Ovidius, în care îşi trece numele Teodosie Petrescu, şi nu Petrescu Macedon, cum ar fi corect, Arhiepiscopul Tomisului a omis să completeze şi indemnizaţia pe care o primeşte lunar de la Ministerul Culturii şi Cultelor. Indemnizaţia nu reprezintă însă singura omisiune a înaltului ierarh. De asemenea, el a „uitat”, se pare, să completeze la secţiunea „Datorii” creditul de 11.900,92 euro, contractat în 2006, şi care expiră în 2011. Înscrierea, identificată prin seria 2006-00004736491476-GHM, s-a făcut pe o perioadă de cinci ani. În fapt, Macedon Petrescu, numele laic al ÎPS Teodosie, a luat de la Finansbank România, filiala municipiului Bucureşti, un împrumut de 11.900,92 euro. Înaltul ierarh a garantat împrumutul cu toate veniturile sale prezente şi viitoare. Site-ul www.vrajitorul.eu ne prezintă textul integral al înscrierii, din care reproducem un pasaj: „Garanţie reală mobiliară instituită asupra veniturilor prezente şi viitoare ale împrumutatului Petrescu Macedon, cont (…), fiul lui Precopie şi a Elisabeta, domiciliat în Constanţa, judeţ Constanţa, identificat cu act de identitate CI, seria KT nr (…) eliberat de municipiul Constanţa, la data de 21-oct-03, cod numeric personal (…) incluzând, dar fără a se limita la salariul acestuia precum şi orice alte surse de venituri, inclusiv dividende, pentru garantarea obligaţiei de rambursare a creditului în suma de 11.900,92 euro (unsprezecemiinouăsute, 92 euro), acordat de Finansbank, sucursala Constanţa, în baza contractului de credit nr (…) din data de 29-sep-06 precum şi a dobânzilor, comisioanelor şi spezelor aferente”.

Graphic1

Contactat telefonic, părintele Constantin Stoica, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, a confirmat faptul că Înalt Preasfinţia sa Teodosie primeşte o indemnizaţie de la Ministerul Culturii, ca orice alt ierarh. Însă, acesta a declarat că, din punct de vedere bisericesc, ierarhii nu fac parte din acea categorie socio-profesională care are obligaţia de a face publice declaraţiile de avere.      În acest caz însă, Arhiepiscopul Tomisului nu este doar înaltă faţă bisericească, ci este şi angajat al unei universităţii  de stat, şi activează ca decan al unei facultăţii de teologie.

                                                                                                                                                          Florin CREŞTINUL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *