Urme ale vlahilor pe insula Krk din Marea Adriatică

21 iunie 2014

Strămoșii istroromânilor de astăzi din Istria, în Marea Adriatică, au venit aici, cei mai mulți dintre ei, la poalele masivului, Monte Magiore, Učka de azi, în urmă cu aproape cinci secole, de pe insula Krk, unde au fost colonizați, în a doua jumătate a secolului al XV-lea, de Ivan al VII-lea Frankopan

  • Vlahii de pe insula Krk, urmași ai vechilor morlaci din Munții Velebit
  • Istroromânii din Ciceria, pe Istria, urmași ai vlahilor de pe insula Krk
  • Ultimul vorbitor al dialectului „krkovlah” (krkoromân) a fost Mate Bajčić Gašpović care a murit în anul 1875, în localitatea Poljica, pe Krk
  • Krk, cândva, insula măslinilor, astăzi, insula măslinilor și a turismului
  • Krk, insula adriatică în care se construiește mai mult decât în celelalte peste o mie de insule și în care populația se majorează în fiecare an

Strămoșii istroromânilor de astăzi din Istria, în Marea Adriatică, au venit aici, cei mai mulți dintre ei, la poalele masivului, Monte Magiore, Učka de azi, în urmă cu aproape cinci secole, de pe insula Krk, unde au fost colonizați, în a doua jumătate a secolului al XV-lea, de Ivan al VII-lea Frankopan, căpitanul de atunci al Insulei. Acesta, avea datoria de a administra veniturile și cheltuielile pe Krk, adunate, în general, de la populația agricolă și de la păstori. Din păcate, foarte puțini erau aici păstori, aproape de loc, pe atunci, astfel că era nevoit să aducă pe insulă brațe de muncă de pe litoral, oameni care se ocupau acolo cu agricultura, dar îndeosebi cu păstoritul. Este vorba, în primul rând, despre vlahi, respectiv morlaci din munții Velebit și Dinara. Ei au populat partea apuseană a insulei, ținuturile Dubašnica și Poljica, dar și zonele dintre castelele Omišalj și Dobrinj. Spre deosebire de restul populației de pe insulă, la Dobrinj, nou veniții, care au populat satele Sužan și Soline, se coupau cu exploatarea sării de mare. Ceilalți morlaci, că numai despre ei este vorba, se ocupau de creșterea animalelor și, mai puțin cu agricultura. Au rămas cunoscute în istoria locală, numele de familii, venite de pe muntele Velebit-ul de Sud: Nenadić, Bajčić, Brusić, Milohnić, Žgaljić, Kapović din parohia Poljica, și Bogović, Kremenić, Miličetić, Zidarić, Žgombić, Vantačić, Turčić, Ljutić, Strilčić sau Radić din Dubašnica. Aceștia, trecând canalul Podgorski, cunoscut în italiană sub denumirea de Canale della Morlacca, au populat partea mare a insulei. O parte din ei și-au continuat drumul spre peninsula Istria, unde s-au stabilit în câmpia, denumită mai târziu Ćićaria după numele coloniștilor morlaci. De altfel, moralcii și-au primit această denumire de la ținutul în care ei au trăit pe Muntele Velebit, acesta fiind numit de venețieni Montagna Morlacca.

***

Am vizitat recent, împreună cu Todor Ursu de la Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina, Nina Spicijarić Paškvan și Branko Kukurin, de la Institutul de Științe Istorice și Sociale al Academiei Croate de Știință și Artă, majoritatea acestor sate, de vlahi, respectiv de krkovlahi, croatizați pe parcursul secolelor, încetând să mai vorbească propria limbă vlahă, respectiv „româna de pe insula Krk”. Ultimul vorbitor al limbii respective a fost Mate Bajčić Gašpović care a murit în anul 1875, în localitatea Poljica. Insula Krk este, de altfel, cea mai mare insulă din Marea Adriatică, și, totodată din Croația. În anul 1980, insula a fost legată de litoral cu un pod, pe atunci cel mai lung din fosta Iugoslavie, construit la inițiativa lui Tito, după care și-a primit și denumirea. Acum, acest Pod se numește „Podul pe Krk”. Suprafața insulei este de peste patru sute de km2  (405,78 km), cu numai 5 km2 mai mare decât a insulei Cres, și are o populație de aproape 20.000 de suflete. Cel mai mare oraș este Krk, cu 5.491 de locuitori, urmat de Omišalj. Malinska-Dubašnica, Dobrinj, Punat, Baška și Vrbnik. Și, mai apoi de încă 60 de localități și cătune pe insulă și încă câteva pe insulițele Plavnik și Prvić, care aparțin administrativ insulei Krk.

Primii locuitori ai insulei au fost ilirii, tribul Japoda, urmați de liburni și, mai apoi de romani, până la venirea slavilor, în secolul al VII-lea. Pe timpul romanilor, despre care se spune că au venit pe Krk, zece ani după Hristos și au dominat până în anul 480, insula s-a dezvoltat rapid. Au fost construite drumuri, cetăți, apeducte și chiar un oraș nou, în zona de nord a insulei, orașul-cetate Fulfinium, iar orașul Krk a fost transformat într-un puternic centru roman. Ilirii din aceste zone au fost în scurt timp romanizați, în afară de cei care au trăit în afara celor două orașe, care și-au păstrat tradițiile, cultura și credința. Pe timpul romanilor insula s-a numit Vegla și din acea perioadă au fost desocperite valoroase obiecte romane, îndeosebi în Baška, în apropierea Capelei Sf. Marco, și Juranduor, aproape de Biserica Sf. Lucija. Dar și la Penezić, Stara Baška și Bašćanska Draga. Orașul roman Fulfinium a dispărut, însă, odată cu venirea slavilor. Se știe că a fost în apropierea orașului Omišalj, lângă Punat și că în zona respecitvă, romanii au înălțat mai multe cetăți, castellione și așezări romane, canape, pentru familiile legionarilor romani, pentru veterani și comercianți.   Pe parcursul îndelungatei istorii, aici pe Krk, s-au vorbit mai mutle limbi și dialecte ale acestora. Mai întâi, limba iliră, apoi limba latină și mai multe dialecte ale limbilor romanice, între care krko român sau vlah, cum a fost numit, dar și dialectele ale limbilor slave și italiene. Când au venit slavii, spre sfârșitul secolului al VI-lea, au schimbat denumirea romană a insulei, Veglia, în Krk, de la fosta denumire iliră Kurikta,      aici, în partea de est a insulei, patru cetăți: Omišalj, Dobrinj, Vrbnik și Baška. Apare și o nouă limbă, vechea croată (staročakavski jezik) care se extinde pe aproape întreaga suprafață a insulei în afară de zonele Dubašnica și Šotoventa, unde a predominat vlaha, respectiv dialectul krkoromân, asemănător sau chiar identic cu cel istroromân, iar la Kornić, Punat și Dubašnica, limba veche veclisun sau velisto. Este vorba de limba latină vorbită vreodată pe întreg Litoralul Adriatic, dar păstrată timp îndelungat și după dispariția Imperiului Roman, îndeosebi pe insule și, în cele două orașe, dalmate Zadar și Dubrovnik, limba, care s-a transformat în așanumita limbă dalmată, vorbită pe Krk și denumită de glotologul Mateo Giulio Barlotti, după numele insulei Veglia. Acest lingvist, din Istria, a înregistrat, spre sfârșitul secolului al XIX-lea, vreo trei mii de cuvinte aparținătoare limbii respecitve. De altfel, ultimul vorbitor al acestei limbi, se consideră, Anton Udina Burbur, decedat în anul 1898.

***

În prezent, populația de pe insula Krk se ocupă, în general, cu turismul. Pe Krk se construiește foarte mult. Se construiește la Krk, la Baška, Vrbnik, Šilo, Omišalj, Njivice, la Punat pe litoral, dar și în interior, la Čizići, Milohnić, Rudine și Bašćanska Draga. Construiesc localinicii și cei care au petrecut mulți ani la lucru în America și Australia, însă, mai mult construiesc străinii: nemții din Austria și Germania. Aceștia din urmă, cumpără pe insulă suprafețe însemnate de pământ arabil și plantează măslini. Cândva Krk-ul a fost o insulă a măslinilor. Dar, iată că mereu se revine la tradiționala ocupație.

                                                                                                                                                    Florin NAHORNIAC

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *